Cu un scop nobil și o dorință puternică, Bogdan a înființat Centrul 210Kineto în 2017. După o perioadă îndelungată de practică și studiu, inclusiv în Statele Unite, el a decis să pună bazele unui vis care, și în prezent, își menține steagul sus și se află la un nivel de calitate exemplar. Pe lângă metodele inovatoare pe care le-a adus din America – fapt ce l-a diferențiat de alți terapeuți – Bogdan a hotărât să-și pună întregul suflet în recuperarea altor oameni.

Rezultatele obținute au fost remarcabile; cei care au colaborat cu el nu au văzut doar un kinetoterapeut, ci au descoperit un adevărat prieten, un om care îi ajuta cu adevărat să atingă cea mai bună versiune a lor și să-și rezolve problemele. Era o sursă constantă de motivație, o persoană la care te puteai uita cu zâmbetul pe buze și cu fericire în suflet.

De la colaboratori, la angajați, pacienți, prieteni și cunoscuți, toți îl iubeau. Din păcate, Bogdan a ales să părăsească această lume la doar 27 de ani, fiind acum, cu siguranță, într-un loc mai bun și mai frumos, alături de alte persoane cu suflet mare, vegheându-ne pe toți, zâmbind. După plecarea lui, afacerea în care și-a pus tot sufletul părea că se va închide. Majoritatea angajaților s-au retras, crezând că nu mai e nimic de făcut, colaboratorii nu mai aveau unde să trimită pacienții pentru recuperare, iar firma a început să acumuleze datorii către colaboratori și la chirie.

Totul a căzut pe umerii mamei lui, care își dorea să continue numele 210Kineto (210 vine de la înălțimea pe care Bogdan o avea), un nume în care fiul ei și-a pus toată inima și a construit ceva extraordinar. Nefiind din domeniu, totul părea imposibil, iar vânzarea afacerii părea singura soluție. Povestea m-a inspirat, iar pentru că făcusem practica la 210Kineto timp de câteva luni si am fost si angajat 3 luni cu un salar de 1.000RON am decis să iau legătura cu mama lui Bogdan pentru a vedea cum putem continua această afacere frumoasă, care și-a pierdut esența în lipsa lui. Pacienții nu mai aveau încredere să vină, ajungându-se până la punctul în care numărul lor era zero, toți colaboratorii – pe bună dreptate – au plecat, iar datoriile acumulate pentru echipamente și chiria sălii au ajuns la o sumă considerabilă.

Cea mai bună opțiune, deoarece toți cei interesați să cumpere ar fi schimbat tot, inclusiv numele pe care mama lui își dorea să îl păstreze, a fost să mi-o încredințeze mie. Fiind student, fără experiență în afaceri, ci doar în domeniul recuperării, nu mi-am permis să plătesc suma necesară și datoriile la început. Am ajuns la o înțelegere cu mama lui și cu cei la care trebuia să plătesc chiria, să mai aștepte puțin, pentru a începe să achit din ceea ce urma să câștig în lunile următoare. Nu mă cunoștea nimeni în oraș, nu aveam colaboratori, sala nu avea pacienți și nici bani din care să investesc, fiind un simplu student fără susținere financiară. Sala nu avea nici măcar aparatele necesare. Cu siguranță, niciun om de afaceri nu s-ar fi aruncat să o cumpere.

Motivul pentru care am cumpărat-o a fost să o ajut pe mama lui Bogdan, iar al doilea motiv a fost că am simțit că pot aduce lumină în întuneric și că voi găsi o cale să ofer un serviciu de calitate, urmând ca într-un final să si câștiguri financiare. Rezultatul? La ora 12:00 eram liniștit, fără stres; la ora 13:00 am semnat contractul, iar la ora 14:00 aveam atâtea datorii și responsabilități încât mi-a fost teamă să le spun părinților câteva saptamani, pentru că simțeam că într-o clipă viața mea s-a schimbat complet.

Am ajuns să fiu singur într-o sală mare și priveam pereții zâmbind, deoarece toți au acceptat să mă aștepte după ce le-am explicat povestea. Zambeam pentru că știam că, oricât de greu ar fi, această afacere va continua și va aduce zâmbete de la fiecare pacient care se va recupera, de la fiecare angajat și colaborator. Cel mai frumos lucru la această afacere, fără nicio îndoială, nu sunt banii. Am câștigat 100 sau 1.000 – nu am simțit diferența emoțională. Dar în momentul în care am rămas fără carnet de șofer și am stat în stație, așteptând autobuzul, o pacientă care fusese protezată de șold și care nu mai putea merge din cauza artrozei a alergat spre mine zâmbind și mi-a zis: „Ionuț, uite ce pot să fac!!!” Acela a fost momentul în care am înțeles ce îmi doresc să fac toată viața și că rezultatele și oamenii fericiți pe care îi ajutăm depășesc orice sumă de bani și o sa fie mereu PE PRIMUL LOC.

Această afacere continuă să evolueze, iar chiar și în ziua de azi, unul dintre stâlpii de bază, care se ocupă cu motivația și moralul nostru și care ne veghează neîncetat, este acolo și va fi mereu – în memoria fondatorului Bogdan Rus.

Istoria 210 Kineto